luni, 24 mai 2010

exceptia de neexecutare-admisibila in dreptul muncii?

Am prezentat acest material in cadrul Sesiunii Stiintifice Anuale din Cadrul Universitatii "M.Kogalniceanu" - mai 2008


Exceptia de neexecutare a contractului este conceputa ca un mijloc de aparare prin care se asigura respectarea simultaneitatii executarii obligatiilor in contractele sinalagmatice.
In dreptul civil – drept comun si pentru dreptul muncii- in cadrul contractelor bilaterale (sinalagmatice) si comutative, prestatiile reciproce ale partilor trebuie sa se execute, in principiu, concomitent. De aceea, datorita interdependentei obligatiilor si egalitatii juridice a partilor, daca una din partile contractante pretinde ca cealalta parte sa-si execute obligatia inainte ca aceasta sa-si fi executat obligatiile sale, sau sa se ofere sa le execute, pentru amanarea executarii propriei sale obligatii, pana cand partea cocontractanta si-o executa pe a sa, partea somata poate opune exceptia de neexecutare a contractului.
Aceasta isi are fundamentul in vointa prezumata a partilor privind reciprocitatea si interdependenta obligatiilor, in faptul ca fiecare parte s-a obligat numai in considerarea prestatiei celeilalte parti si se aplica in toate cazurile in care exista reciprocitate de obligatii, in Codul civil neexistand o reglementare generala a acestei institutii.

Conditiile pentru invocarea exceptiei de neexecutare a contractului
sunt urmatoarele:
1. Obligatiile reciproce si interdependente ale partilor sa aiba ca izvor
juridic acelasi contract, deoarece nu s-ar putea refuza executarea obligatiei ce rezulta dintr-un contract pe motiv ca celalata parte nu si-a indeplinit o obligatie asumata printr-un alt contract.
2. Partea care pretinde executarea prestatiei sa nu-si fi executat, partial
sau total obligatia asumata.
3. Neexecutarea sa nu constituie un efect al faptei celui care invoca
exceptia de neexecutare a contractului, respective o fapta a sa anterioara, care l-a impiedicat pe celalat sa-si execute obligatia contractuala.
4. Prin natura sa, raportul contractual sa presupuna excecutarea obligatiilor reciproce in mod simultan, partea care cere executarea sa nu aiba stipulat in beneficiul sau un termen pentru executare.
Partea in favoarea careia s-a stipulat un termen pentru executare poate cere celeilalte parti sa-si execute obligatia, fara ca ea sa si-o fi executat pe a sa. Pana la expirarea termenului, cealalta parte nu poate invoca exceptia de neexecutare a contractului.
Efectele exceptiei constau in faptul ca executarea obligatiei partii care o invoca se suspenda, numai pana cand cealalta parte executa obligatia corelativa, pentru ca, cel ce o invoca, fiind in continuare debitor, poate fi obligat la executare concomitent cu cealalta parte.
Exceptia de neexecutare a contractului este un element specific contractelor sinalagmatice (in cazul acestor contracte, ambele parti au drepturi si obligatii reciproce, avand atat calitatea de debitor cat si pe aceea de creditor).
Contractul individual de munca se evidentiaza prin trasaturi care il apropie si, in acelasi timp, in individualizeaza fata de contractele civile si comerciale. Astfel, el este un act juridic, bilateral, sinalagmatic, oneros si comutativ, consensual, intuitu personae si cu executare succesiva.
Contractul individual de munca nu poate avea decat doua parti:salariatul (angajatul) si angajatorul (patronul), aceasta fiind o prima deosebire fata de contractele civila, uneori, acestea putand avea o pluralitate de creditori si debitori.
Contractul individual de munca este oneros si comutativ deoarece partile realizeaza reciproc o contraprestatie in schimbul aceleia pe care s-au obligat sa o efectueze in favoarea celeilalte, ambele prestatii fiind cunoscute ab initio la incheierea contractului, iar executarea lor nu depinde de un eveniment incert.
Prestatiile reciproce si corelative pe care le presupune contractul individual de munca sunt posibil de realizat numai in timp si nu uno icto.
Intai se presteaza munca iar o data cu prestarea ei se naste obligatia anagajatorului de a plati salariatul, obligatie de a face prin natura ei. Plata efectiva a salariului nu are loc si nici nu poate avea loc concomitent cu prestarea muncii dupa ce munca a fost prestata, plata salariului se face la un moment ulterior.
Similar legislatiei civile, legislatia muncii nu reglementeaza, de sine statator, exceptia de neexecutare a contractului individual de munca ci numai anumite consecinte specifice ale neexecutarii contractului.
Teoria si practica in materie sustin inadmisibilitatea exceptiei de neexecutare a contractului individual de munca.
Un prim argument in favoarea acestei idei rezida din aceea ca, obligatia de plata a salariului se naste concomitant cu prestarea muncii, dar executarea ei se produce la un moment exterior. Exceptional, executarea prestatiilor s-ar realiza concomitent in cazul salariatilor platiti cu ziua.
Un alt argument in favoarea tezei sustinute anterior se refera la anumite norme legale, respectiv art.51 lit.a-g, codul muncii, care cuprinde o enumerare exhaustiva a cazurilor de suspendare a contractului individual de munca din intiativa salariatului, nu se refera la ipoteza inovacarii exceptiei de neexecutare.
Art. 51 alin. 2 Codul muncii, a instituit regula conform căreia „contractul individual de muncă poate fi suspendat în situaţia absenţelor nemotivate ale salariatului, în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, contractul individual de muncă, precum şi prin regulamentul intern”.
Prin această reglementare, se stabileşte de către legiuitor că pe perioada absenţelor nemotivate nu mai avem de a face cu o suspendare a contractului individual de muncă din iniţiativa salariatului, suspendare statuată de legiuitor mai degrabă ca un temei pentru invocarea pe tărâmul raporturilor de muncă a excepţiei de neexecutare a contractului individual de muncă de către angajator, ci există posibilitatea ca în cazul absenţelor nemotivate, contractul individual de muncă să fie suspendat. Dincolo de faptul că o interpretare sistemică a textului de lege (text statuat la alineatul 2 al articolului ce reglementează suspendarea contractului individual de muncă din iniţiativa salariatului) ar conduce la concluzia că o astfel de suspendare nu poate interveni decât din iniţiativa salariatului, intervenţia expresă a legiuitorului, care a eliminat absenţele nemotivate din categoria cauzelor de
suspendare a contractului individual de muncă, infirmă această interpretare.
Prin urmare se poate acredita ideea că, în lipsa unor condiţii concrete
stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, contractul individual de
muncă ori prin regulamentul intern, angajatorul poate să dispună suspendarea contractului individual de muncă pe perioada absentarii nemotivate.
Nu era în nici un caz acreditată ideea că această suspendare este lăsată la latitudinea salariatului, care va suspenda contractul individual de muncă, în funcţie de voinţa sa discreţionară, ci textul legal trebuia interpretat în
sensul că suspendarea se producea ca urmare a actului unilateral al salariatului ce lipsea nemotivat de la serviciu.
Textul de lege, crează premisele unui abuz de drept din partea salariatului în ipoteza următoare: salariatul absentează nemotivat o perioadă îndelungată, angajatorul, de bună-credinţă, nu adoptă unilateral nici un fel de decizie privind suspendarea contractului individual de muncă al salariatului, dar procedează după un timp la concedierea disciplinară a acestuia. În replică salariatul, fără a contesta deciziade concediere pretinde de la angajator plata drepturilor salariale ce i s-ar fi cuvenit pe perioada absenţelor nemotivate, până la data concedierii. Este evident într-o astfel de situaţie că salariatul a acţionat cu rea-credinţă, însă aprecierea actului său ca abuziv sau nelegal depinde de identificarea unui drept concret al salariatului la plata salariul cuvenit. Astfel, s-a apreciat că în măsura în care se admite aplicarea excepţiei de neexecutare în materia contractelor de muncă, fapta salariatului ar fi nelegală, iar nu abuzivă. O astfel de excepţie nu funcţionează însă pe tărâmul raporturilor de muncă. Potrivit teoriei dreptului civil, în condiţiile în care contractul din care izvorăsc obligaţiile reciproce ale părţilor stabileşte
termene pentru executarea acestor obligaţii excepţia de neexecutare nu poate fi invocată.

Nici art.52 lit.a-e care cuprinde o enumerare exhaustiva a cazurilor de suspendare a contractului individual de munca din intiativa anagajatorului, nu se refera la ipoteza invocarii exceptiei de neexecutare.
In situatia in care legislatia muncii legitimeaza o anume situatie, se
stabilesc concret si consecintele fiecarei ipoteze avute in vedere de legiuitor, fara a reglementa, pentru nici una din ele, posibilitatea invocarii exceptiei de neexecutare a contractului individual de munca.
De exemplu, in situatia in care salariatul este cel care nu isi executa cu vinovatie obligatia de a munci, angajatorul nu poate sa invoce exceptia de neexecutare a contractului, exceptie care de altfel nu i-ar fi de nici un folos. El are la indemana sanctionarea disciplinara, aceasta fiind inexistenta practic in contractele civile si comerciale.
In situatia in care angajatorul este cel care nu isi executa (total sau partial) obligatia de plata a salariului se refera la intreruperea temporara a activitatii, fara incetarea raportului de munca, in special pentru motive economice, tehnologice. Intr-o astfel de situatie, salariatii beneficiaza in locul salariului, de o indemnizatie platita din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mica de 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat. In ipoteza aratata, angajatorul nu isi executa obligatia de a asigura permanent conditiile tehnice si organizatorice avute in vedere la elaborarea normelor de munca si conditiile corespunzatoare de munca. In schimb, in baza legii, este obligat sa plateasca o indemnizatie salariatului aflat la dispozitia sa si i-o plateste in fapt.
Atfel, avand in vedere sustinerile de mai sus, chiar daca ar fi admisibila in principiu, exceptia de neexecutare a contractului individual de munca, salariatul nu ar putea sa o invoce in conditiile date deoarece angajatorul isi executa obligatia sa, constand in plata unei indemnizatii salariatului respectiv.
In situatia in care angajatorul intrerupe temporar activitatea, fara sa plateasca insa indemnizatia la care este obligat potrivit codului muncii, ne aflam in situatia neexecutarii obligatiilor de catre acesta. Insa, in lucrarile de specialitate, se sustine ca salariatul, fiind subordonat angajatorului sau, debitor al obligatiei de a munci, nu poate invoca exceptia de neexecutare a contractului individual in munca.
In aceeasi lucrare, se arata ca salariatul poate actiona fie pe calea unei actiuni in justitie fie pe calea demisiei fara preaviz, situatie care este reglementata expres prin art.79 alin.8 din Codul Muncii (“salariatul poate demisiona fara preaviz daca angajatorul nu isi indeplineste obligatiile asumate prin contractul individual de munca).
O alta situatie in care se considera ca exceptia de neexecutare este inadmisibila este reglementata de art.52 alin.1 lit.d coroborat cu art.53 din Codul muncii. Astfel, in anumite locuri de munca, angajatorul n asigura toate conditiile tehnico-materiale necesare pentru executarea integrala a obligatiilor de sreviciu de catre salariat sau nu ii acorda drepturile legale ori pe cele stabilite prin contractul colectiv de munca sau prin contractul individual de munca, altele decat cele salariale.
Motivul pentru care nu se poate invoca exceptia de neexecutare in situatia sus mentionata rezida din faptul ca atat timp cat salariatul nu poate invoca aceasta exceptie pentru neplata salariului, tot astfel, exceptia nu poate fi invocata nici daca angajatorul nu isi executa obligatiile contractuale accesorii, conform principiului accesorium sequitur principale.

Argumente in favoarea admisibilitatii exceptiei de neexecutare a contractului individual de munca.


In primul rand, de la regula apreciata de doctrina, si anume inadmisibilitatea invocarii exceptiei de neexecutare in cazul contractelor individuale de munca, exista o derogare legala.
Astfel, art.54 alin.3 din Legea 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca (cu modificarile ulterioare), arata ca“pe durata grevei salariatii isi mentin toate drepturile ce decurg din contractul individual de munca, cu exceptia drepturilor salariale”, acest caz fiind ca o aplicare practica a exceptiei de neexecutare a contractului (Solutia este admisa, in ipoteza neplatii drepturilor salariale cu prilejul grevei, ca o aplicatie a exceptiei de neexecutare a contractului si in doctrina franceza)
Insa, fie prin contractul colectiv de munca aplicabil sau cu prilejul grevei, angajatorul poate “negocia” cu organizatorii grevei sa renunte la beneficial art.54 alin.3 din legea sus-mentinata si sa fie de acord ca, in situatia incetarii grevei, subsecvent negocierilor cu organizatorii, sa le plateasca salariatilor grevisti, total sau partial, drepturile salariale aferente perioadei cat s-au aflat in greva.
Un alt argument in favoarea admisibilitatii exceptiei de neexecutare se poate retine din faptul ca aceasta isi are fundamentul in vointa prezumata a partilor privind reciprocitatea si interdependenta obligatiilor, in faptul ca fiecare parte s-a obligat numai in considerarea prestatiei celeilalte parti si se aplica in toate cazurile in care exista reciprocitate de obligatii si, ca atare si in cadrul raportului juridic de munca grefat pe contractul individual de munca.
Asa cum am aratat mai sus, contractul individual de munca este unul bilateral, comutativ si cu executare succesiva. Atat timp cat in contractele bilaterale exceptia de neexecutare este aplicabila, neexistand nici o dispozitie speciala de derogare in acest sens, nu vedem de ce aceasta sa fie inadmisibila in ceea ce priveste contractul individual de munca.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu